Un fotograf din Marea Britanie a surprins imaginea unui urs polar adormit pe un aisberg din arhipelagul Norvegiei Svalbard. Imaginea, intitulată Ice Bed, a fost încoronată câștigătoarea premiului „Fotograful Anului” al Muzeului de Istorie Naturală.
În liniștea Arcticii, o poveste emoționantă prinde viață prin obiectivul lui Nima Sarikhani, un fotograf britanic „amator”. Fotografia sa câștigătoare surprinde un tânăr urs polar găsindu-și refugiul pe un aisberg tot mai mic, oferind o privire profundă asupra fragilului echilibru dintre frumusețea și vulnerabilitatea naturii.
După trei zile de căutare a urșilor polari printr-o ceață densă, nava de expediție pe care se afla Nima și-a schimbat traseul. A virat spre o zonă unde mai exista încă gheață marină. Aici, Nima a întâlnit un urs polar mai tânăr și unul mai în vârstă. Cu puțin înainte de miezul nopții, masculul tânăr s-a urcat pe un mic aisberg și, folosindu-și labele puternice, a zgâriat gheața pentru a-și crea un culcuș, apoi a adormit.
Dar apar întrebări:
Câte alte tărâmuri înghețate trebuie să cedeze în fața încălzirii implacabile a lumii în schimbare?
În tăcerea apăsătoare a aisbergurilor care se topesc, putem auzi strigătul nenumăratelor creaturi strămutate și descurajate?
Și, în fața acestei transformări ireversibile, vom găsi oare puterea colectivă de a proteja echilibrul fragil care susține viața în Arctica și dincolo de ea?
Această imagine captivantă, distinsă cu premiul Wildlife Photographer of the Year People’s Choice Award, inspiră versurile care urmează.
Prin cuvintele ursului, suntem martorii tristeții unei creaturi strămutate, care tânjește după un cămin pierdut din cauza impactului devastator al schimbărilor climatice.
IMAGINEA LUI NIMA SARIKHANI – Ice Bed
În vastul întins,
Unde gheața și cerul se-mpletesc,
Eu, suflet polar, plutind stingher,
Un călător în frigul Arcticii,
Povestesc o tristețe adâncă.
Pe marginea unui aisberg,
Îmi plec capul obosit.
Un tărâm de visuri,
Pe care odată pășeam,
Acum doar ecouri
Dintr-o lume ce v-a scăpat din amintire.
Blana mea,
Un giulgiu al trecutului,
Șoapte ale ghețarilor
Ce se topesc grăbit.
Liniștea mărilor înghețate
Se stinge-n rugăminți încinse.
În îmbrățișarea amurgului,
Îmi închid ochii,
Legat de tăcere,
Cu inima plângând
Pentru un cămin
Erodat de faptele voastre.
O moștenire pierdută
Pentru nevoi nesățioase,
Un strigăt de milă
În cotitura naturii.
Să vindecăm inimile,
Să ridicăm glasurile,
Să salvăm acest refugiu
Sub cerurile înghețate.
— Ifelabi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține AvocadoNews.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
