România: un elev din trei este analfabet numeric

România: un elev din trei este analfabet numeric România: un elev din trei este analfabet numeric

Asociația pentru Valori în Educație (AVE România) și platforma BRIO au anunțat pe  5 februarie 2025, rezultatele primului Raport Național privind Alfabetizarea Numerică din România.

Conform raportului, care a analizat populația școlară din toate ciclurile de învățământ, primar, gimnazial și liceal, analfabetismul numeric se plasează la peste o treime (36%) dintre elevi, cu aproape 16% având dificultăți marcante.

  • Analfabetismul numeric crește constant, de la 25% la clasele primare, la 46% la liceu
  • Elevii din mediul rural prezintă cele mai ridicate niveluri de analfabetism numeric (58,16%)
  • Elevii din categoria cu cel mai crescut statut socio-economic prezintă cele mai scăzute procente de analfabetism numeric
  • Cel mai ridicat nivel de analfabetism numeric este atins în clasa a X-a, când procentul ajunge la 54,56%, conform documentului.

Raportul privind alfabetizarea numerică în România oferă o imagine detaliată asupra competențelor matematice ale elevilor, defalcate pe categorii de vârstă și clase.

Aproape 10.000 de elevi din 600 de școli și licee au luat parte la cercetare, iar testul arată că aproximativ 36% dintre elevi sunt afectați de acest fenomen, dintre care 16% prezintă dificultăți severe.

Profesorul Dragoș Iliescu, cel care a prezentat miercuri rezultatele, a explicat că 35% dintre elevii din România se află într-o zonă de risc masiv sau au competențe numerice foarte limitate, o cifră care, deși mai mică decât rezultatele PISA (aproximativ 50%), arată o tendință îngrijorătoare de deteriorare a competențelor matematice pe măsură ce elevii avansează în ciclurile școlare.

Unde ne descurcăm teribil de rău este statistică și probabilități. Acum, în România, se predă foarte puțin și foarte vag, se predă rar și puțin partea de statistică și probabilități, pentru că, de regulă, nu este parte din programa de Evaluare Națională și Bacalaureat, și atunci pe nimeni nu interesează atât de mult, a declarat profesorul Dragoș Iliescu.

Este un alt exemplu pentru „teaching to the test”, pentru faptul că, de multe ori, atât elevii, cât și părinții, și mai ales profesorii, sunt interesați mai degrabă de a obține o notă bună și de avea rezultate, decât de a preda cu adevărat ce trebuie predat. Și atunci, și în programă, la o anumită clasă, nu se pune accent pe respectiva componentă, că nu va fi nevoie de ea la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională. Și asta, evident, că are consecințe.


Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține AvocadoNews.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Post View : 302

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.