Ziua Mondială a Radioului este sărbătorită anual pe 13 februarie. Are semnificație istorică, bineînțeles. Este data la care, în 1946, a avut loc prima transmisie radio realizată de la sediul ONU.
Curs interactiv de radio pentru elevi, la Sinaia
Echipa Dicție.ro a sărbătorit această zi marcantă pentru cei care fac radio sau își doresc o astfel de profesie, alături de 100 de elevi de la Şcoala Gimnazială ,,George Enescu” din Sinaia. Elevii au învățat concepte de radio, ce înseamnă un buletin de știri și din ce este format el, cum ne selectăm informația pentru un jurnal de știri, care este diferența dintre emisiunile de divertisment și cele de știri. Junralista Carmen Ivanov i-a introdus pe cei mici în fascinanta lume a radioului.

Un post de radio al elevilor
S-a discutat în cadrul seminarului și despre ce face un știrist și ce face un DJ (animator) de radio, cine pune muzica la radio și cât de importantă este emoția în fața microfonului și cum o putem tranforma în avantaj.
Elevii au lecturat la microfon diferite tipuri de intervenții, au învățat poziția corectă în fața microfonului, au aflat care este diferența dintre vocea de cap și cea diafragmatică și s-au distrat la mixerul de radio.
Spre deosebire de televiziune și mediul online, unde imaginea și grafica joacă un rol esențial, în radio totul se bazează pe un singur element: vocea. Cei care stau în fața microfonului știu că radioul are o „magie” aparte, capabilă să creeze emoție doar prin sunet.
Un bun om de radio trebuie să își folosească vocea pentru a capta atenția ascultătorilor, care de multe ori urmăresc programele într-un mod pasiv, în mașină sau în timpul altor activități.
Însă meseria de om de radio înseamnă mult mai mult decât a vorbi la microfon. Ea implică pasiune, experiență, perseverență și numeroase ore de pregătire. Pentru a reuși în acest domeniu, este esențial să stăpânești dicția, tehnicile de lectură și interpretare, să ai cunoștințe tehnice și, mai ales, o energie pozitivă care să captiveze publicul.
Data de 13 februarie a fost proclamată oficial Ziua Mondială a Radioului, la propunerea Delegației Permanente a Spaniei la UNESCO, ca un omagiu adus influenței majore pe care radioul o are asupra comunicării globale.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor și aparține AvocadoNews.ro și Paginarium Publishing SRL. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
